Actualitate
ziare

Marius Vladu, secretarul general adjunct al PNL, face o profeţie:


„Crin Antonescu, preşedinte!“


Marius Vladu, născut în urmă cu 40 de ani în Turnu Măgurele, absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, este secretar general adjunct al PNL. Cu ocazia unei vizite oficiale în Craiova, am avut oportunitatea de a purta o discuţie cu acesta despre strategia electorală a PNL, care a dus în final şi la o previziune în legătură cu prezidenţialele de la finele anului.

Reporter: Cu ce ocazie în Craiova, domnule Vladu?
Marius Vladu: În cadrul secretariatului general, mi-au fost repartizate organizaţiile judeţene din Oltenia şi Banat, în vederea colaborării şi sprijinirii lor în campania electorală care bate la uşă. În acest sens, secretariatul general doreşte să se asigure că organizaţiile judeţene pun în aplicare hotărârile forurilor centrale cu privire la campania electorală şi urmăresc calendarul de pregătire aprobat de partid, care are drept obiectiv câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Crin Antonescu, preşedintele PNL.

Rep.: Înainte de a veni în Dolj, aţi mai vizitat şi alte judeţe? Dacă da, ce aţi văzut?
M.V.: Da, zilele trecute am vizitat organizaţiile PNL din Olt şi Mehedinţi, evaluând alături de colegii mei Ion Ciugulea, preşedinte la Olt, şi Liviu Mazilu omologul său din Mehedinţi, stadiul pregătirii campaniei electorale. În aceste organizaţii am fost plăcut surprins de mobilizarea şi gradul de implicare al colegilor mei.


„Doljul, în urma celorlalte organizaţii oltene“

Rep.: Şi pe meleagurile noastre doljene ce aţi găsit?
M.V.: Organizaţia judeţeană Dolj a suferit recent (după alegerile europarlamentare) un proces de reorganizare, ea fiind condusă de un birou judeţean interimar al cărui preşedinte este dl. Mario Oprea. Ca urmare a acestui fapt, stadiul de pregătire al campaniei electorale este puţin în urma celorlalte două organizaţii oltene. Sunt convins însă că până la începutul oficial al campaniei,...

de de Alisa Brătăşanu
2009-05-26
Comentarii
ziare
* Nume:
* Comentariu
ziare
ouEGMvAleTTXXU
The forum is a birgther place thanks to your posts. Thanks!
anonim
le-ai tinut discursul in romanes???rn