Actualitate
ziare

Învăţământul din Olt, pe un butoi de pulbere politică


Conducerea IŞJ numeşte directorii de şcoli după culoarea carnetului de partid
Din cele trei funcţii importante din fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, două sunt deţinute, conform tragerii la sorţi a instituţiilor deconcentrate, de democrat-liberali, prin Marius Bălaşa, inspector general, şi Marin Ionică, inspector general adjunct. PSD a ales să fie reprezentat în fruntea instituţiei, din postura de inspector general adjunct, de Felicia Man. Liniştea în inspectorat a durat până la mijlocul lunii august. De atunci, a intrat în ,,febra luptei politice” odată cu primele acuze ale Feliciei Man, care a spus că se fac presiuni asupra directorilor de şcoli să demisioneze sau să adere la PDL. Secundul de la IŞJ Olt amintea atunci că mai mulţi directori din zona Balş au fost supuşi presiunilor făcute de reprezentanţii PDL din IŞJ Olt. Printre colegii care se dedau la astfel de practici, Man a amintit-o pe Mariana Gheorghe, preşedintele PDL Balş şi inspector de zonă.
Declaraţiile lui Man nu au fost în măsură să primească replică din partea şefilor portocalii ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, chiar dacă acuzele sale erau grave, ele susţinând existenţa unei presiuni politice asupra şefilor unităţilor de învăţământ pentru a ,,acţiona” în sprijinul PDL.

Demisie în faţa presei, cu ochii în lacrimi
Săptămâna trecută, reprezentanţii social-democraţilor din Olt au anunţat intempestiv o conferinţă de presă. În faţa ziariştilor au apărut pe lângă liderul de la PSD Slatina, Marius Oprescu, purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene, Andrei Iordache, şi Felicia Man. Cu ochii înotând în lacrimi, generalul adjunct al PSD la IŞJ Olt şi-a anunţat demisia din funcţie ca semn de solidaritate cu directorii forţaţi de oamenii PDL să demisioneze din fruntea instituţiilor, doar pentru că ar fi refuzat să facă jocul acestora. Man a mai spus că îşi motivează demisia şi prin faptul că, din pricina colegilor de coaliţie din fruntea IŞJ Olt, nu-şi poate exercita atribuţiile de serviciu. PSD-ista de la IŞJ Olt a mai precizat că îşi va înainta demisia atât ministrului educaţiei, cercetării şi inovării, Ecaterina Andronescu, cât şi „generalului”...

de de Mihaela Bobaru
2009-05-26
Comentarii
ziare
* Nume:
* Comentariu
ziare
HcHBPYiXdwIKufY
This shows real epxetrise. Thanks for the answer.