SELECTARE REGIUNE
TOP ARTICOLE
COMENTARII RECENTE
Actualitate

Pe 29 septembrie 2009, va fi prima înfăţişare în procesul dintre Sindicatul Preoţesc “Păstorul cel Bun” şi Mitropolia Olteniei. Scriam într-un număr anterior al publicaţiei noastre că justiţia europeană a dat cauza de acceptabilitate a dosarului. ÎPS Teofan Savu a fost ameninţat de PF Daniel Ciubotea că nu va fi întronizat arhiepiscop al Iaşilor dacă nu va termina cu sindicaliştii. De aceea, în ultimele luni ale “domniei” sale în Mitropolia Olteniei, Teofan a făcut tot ce i-a stat în puteri să-i descumpănească pe preoţii sindicalişti. De la ameninţări şi şantaj, până la oferirea de posturi şi alte facilităţi, fostul mitropolit al Olteniei a încercat tot arsenalul. Dar, cum tronul mitropolitan al Moldovei nu mai putea rămâne liber prea mult timp, iar mirosul milionului de euro (plata tronului) era foarte ademenitor, ÎPS Teofan Savu a fost ales cu surle şi trâmbiţe Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Acolo însă, Teofan a dat de un alt sindicat, “Acoperământul Maicii Domnului”, pe care s-a angajat că îl va învinge negreşit. Pe tronul mitropolitan al Olteniei a venit anul trecut ÎPS Irineu Popa. Se pare că acesta bănuia că va fi ales mitropolit şi înainte de alegerea sa începuse deja să-şi facă lobby printre preoţii sindicalişti, cărora le-a promis că nu le va pune piedici.
Preotul vâlcean State - Burluşi tace suspect
Ajuns mitropolit, Irineu Popa s-a pus serios pe treabă, dar contra sindicatului “Păstorul cel Bun”. Acelaşi arsenal folosit de Teofan este acum utilizat mai abil de ÎPS Irineu. Unul din cele mai concludente exemple în acest sens este preotul vâlcean Nicolae State-Burluşi, vicepreşedinte al sindicatului. Acesta era atât de pornit împotriva lui Teofan, încât devenise unul dintre vârfurile de lance ale mişcării sindicale dintre sutanele oltene. Acum, după venirea “la putere” a lui Irineu, State-Burluşi a făcut pasul înapoi. Amândoi au mâncat pe vremuri “pâinea disidenţei” la Episcopia Râmnicului. Unul ca preot slujitor şi conducător de tipografie, iar celălalt de arhiereu-vicar al Episcopiei. Amândoi, legaţi de trecutul greu de la Vâlcea, s-ar fi înţeles să domolească sindicaliştii din interior. Preotului State i s-a promis că va fi protejat de orice...
Sindicatul popilor, pus pe coji de nuci

de de Crişu Popescu
2009-05-15
Comentarii